Tentatiile culinare de toamna cresc glicemia

Toamna vine cu multe tentații culinare, printre care strugurii, dovleacul, merele, prunele, mustul sau magiunul. Lista ar putea continua, însă ceea ce trebuie să avem în vedere este că majoritatea alimentelor specifice acestui sezon au indice glicemic ridicat şi sunt bogate în calorii. Pentru cei care sunt predispuşi la diabet sau la alte boli asociate obezităţii, acestea ar trebui consumate cu moderație, pentru a nu pune în pericol sănătatea. Gkyofit de la Ropharma este suplimentul alimentar care poate fi un ajutor de nădejde pentru cei care sunt predispuși acestor afecțiuni.

Toamna, mai mult ca oricând, evenimentele culinare ca degustările de must sau festivalurile de bere adună iubitorii de gastronomie. Persoanele predispose la diabet sau care au făcut deja boala aceasta, trebuie să fie foarte atente atunci când consumă astfel de produse, din cauza numărului mare de calorii la care se predispun.

Ce este caloria alimentară?                               

Energia obţinută din alimente se măsoară în calorii. Calculată din punct de vedere alimentar, se referă la cantitatea de energie eliberată după metabolizarea unui anumit aliment. Fiecare persoană – în funcţie de înălţime, greutate, activitatea depusă etc –  are nevoie de un număr diferit de calorii. Pentru a cunoaşte numărul de calorii al produselor ar trebui să citim cu atenţie etichetele produselor alimentare. De un real folos pot și chiar și aplicațiile mobile special create pentru stabilirea necesarului de calorii.

Ce este diabetul zaharat?

Diabetul zaharat (DZ) este o boală cronică în cadrul căreia organismul nu poate utiliza glucidele din alimente. La persoanele cu această boală, glucoza rămâne în sânge în loc să fie utilizată ca substanţă nutritivă. Diabetul apare atunci când organismul nu produce suficientă insulină sau nu o utilizează eficient. Insulina secretată de organism contribuie la micşorarea concentraţiei glucozei în sânge. Există doua tipuri de diabet: diabet zaharat de tip 1 (insulino-dependent) şi diabet zaharat de tip 2.

Ce alte boli pot apărea atunci când nivelul zahărului în sânge este ridicat?

Persoanele diagnosticate cu diabet tip 2 care nu respectă tratamentul sau regimul igieno-dietetic al acestei afecţiuni prezintă un risc mărit de a dezvolta diferite complicaţii. Pe termen lung, un nivel ridicat al glicemiei sanguine, poate avea repercusiuni asupra ochilor (cu apariţia retinopatiei), rinichilor (nefropatie diabetică) şi a nervilor (neuropatie diabetică).

Glykofit de la Ropharma este un supliment alimentar creat special pentru pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi ca tratament adjuvant în diabetul zaharat tip 1.

Glykofit este recomandat şi în sindromul metabolic şi ca remediu pentru persoanele cu prediabet şi pentru persoanele din grupa de risc: persoane obeze, femei cu istoric de diabet gestational etc. De asemenea, este un supliment natural pe bază de extract de dud alb, cu efect de reducere a glicemiei. Acest produs promovează secreţia de insulină de către celulele pancreatice, ducând la micşorea nivelul glicemiei serice, de îmbunățire a metabolismului glucidic şi de sinteză a glicogenului hepatic.

Despre Ropharma

Ropharma este o companie românească producătoare de suplimente alimentare farmaceutice şi parafarmaceutice, în fabricile proprii, din Chişinău, la Târgu-Mureş şi la Dostat, jud Alba si detine  un lanţ propriu de farmacii. Pentru mai multe detalii, accesaţi: http://www.ropharma-healthcare.ro/  sau pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FarmaciileRopharma/

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns