TOMMY HILFIGER DEZVĂLUIE COLECȚIA COLABORATIVĂ TOMMYXLEWIS PRIMĂVARĂ 2020

Lansarea are la bază accentul puternic pus de acest parteneriat pe sustenabilitate și filosofia “Style for All”.

Brandul Tommy Hilfiger este încântat să dezvăluie colecția colaborativă TommyXLewis Primăvară 2020 dezvoltată de către designer-ul american Tommy Hilfiger în parteneriat cu Lewis Hamilton, campionul Formula OneTM și ambasadorul de brand la nivel global pentru colecțiile TOMMY HILFIGER adresate bărbaților. Cea de-a patra colaborare dintre designer-ul american și pilotul de curse britanic face progrese importante în privința practicilor sustenabile și îmbrățișează noțiunea “Style For All” – credința că stilul adevărat șterge toate limitele ce țin de sex, vârstă, etnie și corp.

Colecția TommyXLewis Primăvară 2020 îmbină două lumi: patrimoniul puternic al brandului cu stilul lui Lewis inspirat de moda străzii, celebrând designuri iconice care întruchipează garderoba modernă americană. Loialitatea se află în centrul colecției TommyXLewis Primăvară 2020, aceasta reflectându-se în piese ce salută stilurile de arhivă clasice. Detaliile neașteptate, cum ar fi reversibilitatea, adaugă funcționalitate modelelor clasice de îmbrăcăminte; noi croieli pot fi întâlnite în cazul hanoracelor cu glugă și al pantalonilor cargo. Nuanțele militărești de albastru și verde se îmbină cu tonuri neutre și culori pop neon, infuzând treningul, jacheta bomber și jacheta field clasice cu o notă modernă. Colecția colaborativă TommyXLewis Primăvară 2020 este mai responsabilă ca niciodată, cu peste 75% dintre ținute realizate cu materiale mai durabile, inclusiv bumbac 100% organic.  Sorona®, care este fabricat dintr-o fibră pe bază de plante, a fost utilizat ca o alternativă durabilă la puful de origine animală. Colecția folosește, de asemenea, spălări cu impact mai scăzut și materiale textile reciclate, în special în cazul pantalonilor lungi și scurți din denim, a topurilor țesute și a jachetei trucker decolorată.

Colecția va avea premiera în cadrul spectacolului de modă TOMMYNOW organizat la Tate Modern, The Tanks, în Londra, UK, pe 16 februarie 2020, la ora 10 p.m (ora României).

Click aici pentru a accesa materialele de prezentare a colecției TommyXLewis de Primăvară 2020. Colecția va fi disponibilă în România în magazinele TOMMY HILFIGER selecționate, începând cu data de 6 aprilie 2020.

# # #

Despre SARKK SA

SARKK SA, fondată în 1998, este distribuitor exclusiv Tommy Hilfiger în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și Moldova. Produsele Tommy Hilfiger sunt prezente în magazinele TOMMY HILFIGER, buticuri și o rețea extinsă de magazine selecționate.

De la 1 iulie 2019, Sarkk SA a fost numită distribuitor exclusiv și partener de franciză al CALVIN KLEIN în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord.

SARKK S.A. a căutat întotdeauna echilibru și o creştere organică, condusă de valori CSR și de aceea este una dintre cele mai puternice companii din piață, dezvoltându-se constant, captând atenţia celor mai exigenţi consumatori.

Despre Tommy Hilfiger

Cu un portofoliu de brand ce include TOMMY HILFIGER și TOMMY JEANS, Tommy Hilfiger este unul dintre cele mai recunoscute grupuri de designer de lifestyle premium din lume. Obiectivul său este proiectarea și comercializarea de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport de înaltă calitate pentru bărbați, articole de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport pentru femei, îmbrăcăminte pentru copii, colecții de denim, lenjerie (inclusiv halate, pijamale și îmbrăcăminte de casă), încălțăminte și accesorii. Prin intermediul unor parteneri licențiați, Tommy Hilfiger oferi produse de lifestyle precum ochelari, ceasuri, parfumuri, costume de baie, șosete, mici articole din piele, articole de uz casnic și genți de voiaj. Linia de produse TOMMY JEANS constă în îmbrăcăminte din denim și încălțăminte pentru bărbați și femei. Colecția este completată de o varietate mare de genți, accesorii și parfumuri.

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns